Polaris a introdus pe piață noul RZR XP 4 TURBO S

Polaris a introdus pe piață noul RZR XP 4 TURBO S

07.11.2018

Producătorul american cu sediul în Minnesota a dezvăluit în septembrie a.c. un nou model UTV Polaris. Este vorba despre RZR XP 4 Turbo S, un SSV Polaris cu tehnologie de ultimă generație care poate acomoda 4 persoane.

Linia RZR® XP Turbo S primește astfel un upgrade semnificativ prin introducerea modelului de 4 locuri care este primul „monstru” off road cu lățime 72 inch, anvelope standard 32 inch, 16 inch gardă la sol și care deține în exclusivitate suspensii Dynamix Active Suspension „devorând” practic tot ce îi stă în cale pentru a-și dovedi abilitățile în fața obstacolelor.

„Lansarea platformei Turbo S a fost primită cu entuziasm de către fani, așa că am intuit de îndată că următorul pas este să dezvoltăm un model SSV cu 4 locuri”, a precizat Chris Musso în calitate de președinte al departamentului Off Road. „Drept consecință, am ridicat iar ștacheta, stabilind un nou standard pe segmentul de vehicule side-by-side 72 inch”.

 

 

Inginerii Polaris au împins limitele când au proiectat modelul RZR XP 4 Turbo S. Au fost introduse îmbunătățiri notabile de performanță ca șasiul optimizat, sistem ROPS, fiecare componentă fiind de fapt creată la standarde moderne.

SSV-ul RZR XP 4 Turbo S a intrat în istorie ca primul side-by-side de serie cu anvelope masive de 32 inch, mai rezistente cu 249% la perforare, impact, pană de cauciuc decât orice alt model concurent și in ciuda aspectului impunator poate fi descris ca un vehicul off road extrem de agil, capabil să învingă provocările terenurilor dure la fel de ușor ca un camion de curse.

Suspensiile nr. 1 din industrie

Performanțele UTV-ului RZR XP 4 Turbo S sunt complimentate de cel mai bun sistem de suspensii din industrie. Piloții amatori de viteză și adrenalină vor fi încântați să „alerge” cu 168 cai putere pe cele mai greu de accesat terenuri.

Polaris RZR XP 4 Turbo S a fost conceput să ofere performanțe extreme și deține cel mai evoluat cockpit din întreaga industrie, plus că oferă o poziție de pilotare îmbunătățită. Panoul digital de 7 inch cu Ride Command oferă toate informațiile necesare pe parcursul călătoriei. Nu în ultimul rând, acest UTV capătă un look de adevărat prădător, agresiv și modern datorită acoperișului din aluminiu, vopselii premium și pachetului standard de lumini LED.

Adepții off road-ului vor aprecia atuurile oferite de acest model cu 4 locuri, având șansa de a rula mai repede și de a sfida provocările întâlnite pe traseul către destinația dorită. UTV-ul este disponibil cu schemele de culoare Polaris Blue și Indy Red.

Te-ar putea interesa si:

2024 Red Bull GASGAS Tech3 accelereaza spre sezonul MotoGP

Augusto Fernandez, Pedro Acosta si Red Bull GASGAS Tech3 accelereaza spre sezonul MotoGP 2024. Testele oficiale din presezon au loc in Malaezia si Qatar. Pe 9-10 martie, urmeaza Marele Premiu al Qatar-ului pe circuitul international Lusail. Rid...

Citeste mai mult